Copiii își amintesc conversațiile auzite în pântec

Oamenii încep să audă sunete când sunt încă în pântece la aproximativ 27 de săptămâni de gestație. Cu toate acestea, nu este niciodată clar dacă acest proces ajută copilul să-și modeleze propria percepție și dezvoltarea limbajului în timpul copilăriei. Acum cercetările arată că există dovezi ale acestei întâmplări.

Există numeroase cazuri de copii care aparent recunosc și chiar răspund la melodii care au fost cântate în timp ce încă așteptau „barza”. Și conform unui interviu acordat lui Ars Technica, psihologul Alexandra Lamont spune că sunetele pot fi auzite clar în interiorul pântecului și, odată ce creierul se dezvoltă, fătul este capabil să învețe cântece sau alte sunete înainte de la naștere. Acest lucru ar explica, de exemplu, faptul că majoritatea bebelușilor au preferință pentru vocea mamei lor.

Dar oamenii de știință de la Universitatea din Helsinki din Finlanda vor să privească acest lucru mult mai îndeaproape din punct de vedere neurologic. Echipa lui Eino Partanem a investigat influența acestei experiențe prenatale asupra procesului de învățare umană, cu ajutorul sunetelor foarte simple.

Cum funcționează experimentul

În loc de narațiune de operă sau basm, familiile voluntare reproduc pseudoword „tatata” de mai multe ori pe parcursul săptămânii, incluzând variații în intonație. Oamenii de știință compară apoi reacția copilului la acest cuvânt la scurt timp după naștere. Pentru a face rezultatul mai imparțial, același test este efectuat la sugarii care nu au avut experiență intrauterină.

Cu ajutorul testelor de electroencefalogramă, cercetătorii au putut vedea că copiii expuși la sunet în timpul sarcinii au o reacție mult mai puternică la pseudoword și sunt chiar capabili să recunoască diferența de intonație. Prin aceasta, Partanen consideră că bebelușii sunt capabili să învețe aceste mici blocaje de limbaj chiar și în stadiul fetal.

Cum ne poate ajuta acest lucru?

Poate că această caracteristică a formării umane poate fi explorată pentru a rezolva, de exemplu, cazuri de dislexie. Deși nu există nicio metodă de a prezice dacă un copil va dezvolta sau nu dislexie, există factori care pot indica dacă este expus riscului, cum ar fi o predispoziție genetică. Prin urmare, terapia prenatală ar putea fi inițiată pentru a facilita învățarea după naștere.

Potrivit Partanen, descoperirea nu va fi capabilă să creeze superhumani cu o inteligență excepțională. Însă poate fi de ajutor pentru tratarea problemelor cognitive.