Mirosul bun al ploii este un rezultat chimic sau cultural?

Sunt atât de multe senzații și imagini care îmi vin în minte atunci când ne gândim la mirosul pe care îl lasă ploaia după o secetă sau secetă. Acea ploaie de vară care se răcește după-amiaza târzie după o zi plină de soare, umidizează mediul, aduce aer curat și îndepărtează vremea uscată și poluată a orașelor.

Plăcerea care vine odată cu mirosul de ploaie poate fi rezultatul unei serii de procese chimice care au loc pe pământ. Într-un studiu din 1964, geologii australieni au inventat termenul „petricor” pentru a denumi mirosul stâncos al precipitațiilor pe uscat.

Ei au stabilit că unul dintre motivele pentru care obținem acest miros special se datorează unui amestec de uleiuri vegetale secretate în perioadele de secetă. Aceste uleiuri inhibă germinarea semințelor și ajută la controlul concurenței apei în perioadele de insuficiență. Odată cu sosirea ploii după o perioadă de secetă, plantele eliberează acest amestec în aer.

Geosmina, mirosul pământului

Unul dintre compușii eliberați cu uleiuri vegetale este geosminul. Parfumul Pământului este un produs chimic produs de clase de microorganisme precum actinobacterii (spori bacterieni) și cianobacterii (alge verzi albăstrui). Geosminul este eliberat în aer atunci când forța ploii lovește solul și determină aceste bacterii să elibereze compost din sporii lor. Substanța corespunde și mirosului pe care îl mirosim atunci când mutăm pământul.

Cercetările au arătat că mirosul uman este foarte sensibil la geosmin și că unii oameni pot detecta mirosul substanței chiar și la concentrații de până la 5 părți pe trilion. Compusul este în general plăcut pentru majoritatea oamenilor și este folosit chiar pentru a da o aromă pământească parfumurilor.

Moștenirea culturală a reprezentării ploii

Există însă savanți în domeniul antropologiei, care analizează sentimentul de plăcere pe care îl obținem din mirosul de ploaie în alte moduri. Diana Young de la Universitatea din Queensland, Australia, arată că asociem parfumul ploii cu o serie de imagini cu reprezentări pozitive ale vieții, precum culoarea verde sau figura plantelor.

Cercetătorul a numit „sinestezie culturală” moștenirea diferitelor experiențe senzoriale ale vieții în societate în funcție de evoluția istorică. Până la urmă, ploaia a fost o necesitate pentru plantare și pentru supraviețuirea generală a umanității. Mirosul precipitațiilor, prin ipoteza antropologică, provoacă senzații care sunt legate de conștiința colectivă a indivizilor, recuperând simțurile de satisfacție și plăcere.